top of page
Search

M4- Tema 10- Back to the future

VOI REVENI ÎN ȘCOALĂ


Consider că vizita de ieri a avut un mare potențial de inspirație mai ales pentru cei care vor sa lucreze in domeniul de IT pe viitor. Modul în care ne-a povestit despre drumul său către a lucra în domeniul cu adevărat dorit a fost unul interesant și consider că mult mai mulți oameni ar trebui să își urmeze adevăratele vise. Amintirile din liceu pe care le-a povestit au fost de asemenea comice, tipice unui elev din Brâncuși aș putea să spun și m-a făcut să mă gândesc la modul în care voi povesti și eu la rândul meu, amintirile acumulate în acest liceu.


12 ani mai târziu, sunt o psiholoagă, mai exact psihoterapeută, care se ocupă în principal de adolescenți si problemele acestora. De ceva vreme am inchiriat o casă pe care o folosesc drept spațiu de lucru având in vedere că am alte 5 angajate. Aceste angajate se ocupă în principal de copii cu probleme de comunicare, agitație excesiva sau chiar pentru o dezvoltare mai sănătoasă a gândirii copiilor. Doar eu și încă două fete ne ocupăm cu adolescenți. Pe langă acest cabinet, dețin o firmă online de haine feminine, bijuterii și accesorii care îmi permite să lucrez de oriunde în lume când am timpul necesar de a călatorii. Călatoriile au fost una din scopurile mele când eram in liceu. Pot spune că toate visele mi s-au împlinit într-un fel sau altul. Sfatul meu este să învățați cât mai multe limbi străine sau dacă nu, cel puțin engleza sa fie cât de cât la zi. E mai importantă decât pare in liceu.

În materie de amintiri nu am prea multe, am o singură prietenă cu adevărat semnificativă care mi-a rămas din liceu. Cu ea am cele mai multe amintiri din liceu. Un exemplu ar fi momentul în care ne apucam să învățăm la matematică și nu puteam să învățăm din cauza faptului că râdeam din orice prostie. Niciodată nu am înțeles de ce dar știu că a fost comic, din punctul acesta de vedere nu ne-am schimbat deloc.

Ca o încheiere a acestei descrieri vreau să vă sfătuiesc să vă urmați visele oricât de imposibile ar părea ele in anii de liceu.



11 views0 comments

Recent Posts

See All

Comments


Post: Blog2_Post
bottom of page